Actualitate
Autor:
Dana Barcan
cat cheltuie romanii de sfanta maria
FOTO: Infofinanciar
Un sejur de două nopţi, pentru doi adulţi, în minivacanţa de Sfânta Maria este, la nivel de ţară ajunge la un preț de 797 de lei. Pentru o relaxare la malul mării ajunge ajunge la 906 de lei, cu 5,47% mai mult faţă de 2023, conform unei platforme hoteliere. Cele mai căutate staţiuni de pe litoral sunt Eforie Nord, Costineşti, Mamaia şi Neptun, iar la munte, în topul clasamentului este Sinaia, Buşteni şi Predeal.
"O menţiune specială merită şi oraşele Gura Humorului şi Colibiţa, care sunt apreciate de tot mai mulţi turişti ce le aleg pentru vacanțele lor. În ceea ce priveşte destinaţiile balneare, Sovata, Praid, Băile Herculane, Băile Felix şi Băile Tuşnad sunt favoritele românilor pentru luna august. Preţul mediu pentru un sejur doi adulţi, două nopţi, este de 797 de lei, iar pentru patru nopţi, preţul mediu creşte la 1.589 de lei", declară reprezentanţii Travelminit.
Pentru destinaţiile de la munte, preţul mediu este cam cel la nivel de ţară. Un sejur pentru doi adulţi, două nopţi, costă 759 de lei, o creştere de numai 2,45% faţă de anul trecut, în aceeaşi perioadă. Numărul rezervărilor pentru minivacanța de Sfânta Maria a crescut în comparaţie cu restul lunii august, românii dorind să profite de puntea făcută între ziua de joi (15 august) şi weekend.
Cei mai mulţi se vor îndrepta către localităţile de la munte, în special de pe Valea Prahovei, cât şi spre litoralul românesc, care rămâne în topul preferințelor. Mai există locuri de cazare disponibile, la unități de cazare din ţară, hotelierii, proprietarii de pensiuni și case de vacanţă au anunţat inclusiv oferta last minute pentru acest weekend. La numărul de rezervări, marile oraşe ocupă cel mai mare procent din total, cu 30%, fiind urmate de litoralul românesc, cu 28%, şi staţiunile montane, cu 15%.
Restul procentelor au fost distribuite în mod egal între staţiunile balneare, destinaţiile rurale mai mici şi Delta Dunării, destinaţia fiind căutată în special în timul verii. Oraşele populare aflate în top, în weekendul de Sfânta Maria sunt Braşovul şi Sibiul, urmate de Bucureşti, Oradea şi Cluj-Napoca, acestea fiind frecvent de români pentru un scurt city-break.
Tags:
minivacanță
Sfânta Maria
prețuri