Într-o ironie amară a istoriei recente, vocile care au urlat ani la rând împotriva vaccinurilor și a măsurilor sanitare de protecție în pandemia de Covid-19 – etichetând totul drept o conspirație globală menită să ne cipuiască sau să ne suprime libertățile – sunt astăzi cele mai zgomotoase în susținerea lui Călin Georgescu. 

Acest fost candidat la președinție, cu un discurs care amestecă naționalismul populist cu accente anti-occidentale, a devenit un magnet pentru cei care contestă nu doar știința, ci și fundamentele statului de drept, promovând proteste de stradă și ideea radicală a ieșirii României din UE și NATO. 

Cum s-a ajuns aici? Răspunsul nu e simplu, dar e revelator pentru starea de spirit a unei părți a societății românești – una hrănită cu neîncredere, furie și o nostalgie difuză pentru o ordine imaginară.

Mai întâi, să ne uităm la continuitatea mentalității. În timpul pandemiei, susținătorii teoriilor conspiraționiste – fie ei influenceri de rețea, politicieni oportuniști sau simpli cetățeni dezorientați – au găsit un dușman comun în „sistem”: autorități, medici, companii farmaceutice, toți presupuși complici într-un plan de subjugare. 

Vaccinurile nu erau doar inutile, ci unelte ale controlului; măștile, o botniță simbolică; restricțiile, o tiranie deghizată. Această narațiune a prins rădăcini într-un sol fertil: neîncrederea cronică a românilor în instituții, amplificată de decenii de corupție și incompetență. Călin Georgescu n-a făcut decât să preia această energie și s-o redirecționeze. 

„Sistemul” nu mai e doar Big Pharma sau OMS, ci UE, NATO și statul de drept – toate văzute ca tentacule ale aceleiași hidre globaliste care ne-ar fura „suveranitatea”.

Dar ce e cu adevărat fascinant – și îngrijorător – e modul în care acești oameni au trecut de la o cauză aparent punctuală (opoziția față de măsurile Covid) la un proiect politic radical, cu mize geopolitice majore. Georgescu le-a oferit o poveste mai mare: nu doar că pandemia a fost o înscenare, ci însăși apartenența României la structurile euro-atlantice e o trădare a „poporului”. 

Protestele de stradă, pe care le încurajează constant, nu sunt doar un ecou al manifestațiilor anti-restricții din 2020-2021, ci o tentativă de a destabiliza ordinea constituțională. Aici apare o contradicție flagrantă: cei care strigau că vor „libertate” refuzând măștile sunt acum dispuși să sacrifice libertățile democratice reale pentru un lider cu accente autoritare, care laudă figuri controversate și visează la o Românie ruptă de Occident.

E tentant să dăm vina pe dezinformare sau pe rețelele sociale, unde Georgescu a câștigat teren cu un discurs simplist, dar seducător. TikTok-ul și YouTube-ul au amplificat mesajul său, iar susținătorii conspiraționiști – deja obișnuiți să-și caute adevărul în colțuri obscure ale internetului – au găsit în el un profet al „demnității”. 

Însă asta nu explică totul. Adevărata cheie e furia acumulată, un resentiment care transcende pandemia și care vede în UE și NATO nu niște garanții ale securității și prosperității, ci niște cătușe impuse de străini. Georgescu speculează această frustrare, promițând o eliberare iluzorie, dar nu oferă soluții concrete – doar slogane despre „poporul român” și „pacea” care sună bine, dar se evaporă la prima analiză critică.

Ce e și mai grav e că această mișcare riscă să erodeze nu doar încrederea în știință, ci și în democrație. Contestarea statului de drept nu e un detaliu minor: e o invitație la haos, mascată drept revoltă legitimă. Când aceiași oameni care negau Covid-ul cer acum ieșirea din UE și NATO, ignoră realitatea economică și strategică a României – o țară care, fără aceste alianțe, ar fi vulnerabilă și izolată. Ironia supremă? Mulți dintre acești „suveraniști” ar fi primii afectați de colapsul pe care îl invocă, dar furia lor e prea oarbă ca să vadă asta.

Cum s-a ajuns aici? Printr-un cocktail toxic de neîncredere, populism și o pandemie care a scos la iveală fisurile societății. Călin Georgescu n-a inventat conspiraționiștii; ei i-au pavat drumul. Problema e că, odată dezlănțuiți, acești susținători nu mai pot fi controlați – nici măcar de el. Iar România, prinsă între Est și Vest, riscă să plătească prețul acestui experiment periculos. ( SURSA: RASCRUCEA.RO )