Editorial
Autor:
Tomita STOICUT
hamas e o nuca tare pentru israel!
NPR
După 54 de zile de război Israel - Hamas, lucrurile nu arată prea bine pentru niciuna din taberele implicate.
Când liderii Hamas au ordonat incursiunea în Israel din 7 octombrie, soldată cu peste 1200 de morți (cei mai mulți civili) și cu răpirea a peste 240 de persoane, ei au făcut un calcul greșit.
Fara îndoială că au știut că vor urma represalii teribile, însoțite de lupte la sol. Oricât ar dura acestea, superioritatea Israelului este evidentă și finalul nu poate fi decât unul singur: eliminarea structurilor militare Hamas din Gaza.
Dar au mizat pe implicarea în război a mișcării Hezbollah și a Iranului. Pentru a evita o astfel de evoluție, Israelul a întrat în Gaza numai după ce Statele Unite au deplasat în zonă o forță uriașă de descurajare, inclusiv două portavioane. Așa că Hezbollah s-a implicat minimal, iar Iranul s-a limitat la atacuri verbale, nu mai dure decât acelea ale președintelui Turciei, Recep Erdogan, altfel țară NATO și aliat al SUA.
Cât despre Israel, în ciuda renumelui pe care-l au serviciile sale de informații, a bombardamentelor năucitoare și a unei prezențe militare masive în Gaza (peste 10.000 de militari cu tehnică de luptă ultramodernă), nu a reușit să elibereze niciun ostatic. Hamas susține că zeci de ostatici au murit în urma bombardamentelor.
Dacă o organizație precum Hamas reușește să ascundă ostaticii astfel încât ei să nu poată fi găsiți, într-un teritoriu cu o suprafață foarte mică, înseamnă că e ceva de capul ei. Și că mai e mult până la capătul drumului.
Tags:
razboi
Gaza
armistitiu