Actualitate
Autor:
Dana Barcan
kit de supravietuire pentru europa
FOTO: Amazon.com
Comisia Europeană a cerut cetăţenilor europeni să aibă la domiciliu un kit de urgenţă care să asigure supravieţuirea timp de cel puţin 72 de ore. Măsura face parte din noua strategie a UE, de îmbunătăţire a pregătirii pentru criză. Aceasta include şi înfiinţarea unui nou centru de coordonare şi management al Uniunii Europene, care să asigure un răspuns coordonat între statele membre, atât la nivel civil, cât şi la nivel militar.
În urma confruntării cu un peisaj geopolitic mai turbulent, cauzat de agresiunea rusă în Ucraina, dar şi datorită schimbărilor climatice asupra Europei, Bruxelles-ul cere "o schimbare de mentalitate şi o acţiune robustă" pentru a aborda mai sistematic riscurile din jurul UE . "Nu intenţionăm să alarmăm, dar trebuie să fim clari cu privire la amploarea şi provocările cu care ne confruntăm", a spus oficialii europeni, care au arătat că un eventual război este "cel mai rău scenariu posibil".
Propunerea se referă şi la crize naturale, precum DANA care a lovit Spania şi inundaţiile severe din Slovenia. Comisia Europeană nu a definit pe deplin trusa de supravieţuire, urmând să se discute cu statele membre o serie de principii, precum și produsele de bază pe care le va recomanda cetăţenilor de pe continent să le aibă în case. Deja s-a anunțat că respectivul kit de supravieţuire ar trebui să includă următoarele produse:
Apă îmbuteliată (minim 5 litri de persoană), alimente ușor de preparat si preferabil neperisabile, un radio cu baterie, o lanternă, o baterie de schimb pentru telefonul mobil, un aragaz sau aragaz portabil (şi gaz îmbuteliat), combustibil, chibrituri, numerar, medicamente, pastile de iod, rechizite de prim ajutor, bandă adezivă, un stingător de incendiu, articole de igienă. Comisarul pentru managementul crizelor, Hadja Lahbib şi-a exprimat deschiderea faţă de posibilitatea ca trusa să varieze în funcţie de statul membru.
Potrivit datelor Eurobarometrului, jumătate din populaţia europeană are hrană insuficientă acasă pentru maxim trei zile, 40% depinzând de gaz pentru gătit şi încălzirea locuinţelor în caz de urgenţă. Bruxelles consideră că este urgentă îmbunătăţirea capacitatății de răspuns a cetăţenilor la potenţiale crize. Comisia propune 30 de acţiuni care să anticipeze riscurile, să analizeze mai bine ameninţările din UE şi să colaboreze îndeaproape cu statele membre, inclusiv o cooperare între sectoarele civil şi militar.
O altă măsură propusă este îmbunătăţirea rezervelor strategice ale Europei de provizii şi alimente de urgenţă, iniţiativă lansată în contextul pandemiei de coronavirus, care urmăreşte să unească măsuri similare în diferite sectoare. Executivul UE solicită o analiză a nivelului de pregătire precum spitale, şcoli, telecomunicaţii şi transport, inclusiv aspecte precum siguranţa alimentară şi alimentarea cu apă.
Tags:
kit supraviețuire
Comisia Europeană
măsuri