Actualitate
Autor:
Dana Barcan
salariul minim 3700 lei brut, de la 1 iulie
FOTO: Romania TV
Salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut, de la 1 iulie 2024, conform declarației prim-ministrului Marcel Ciolacu, la finalul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit. Marcel Ciolacu susține că angajatorii rămân scutiţi de taxa de 200 lei, deducerea fiscală, până la sfîrșitul anului. Premierul Ciolacu a decis creșterea salarială în urma consultărilor, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor, tema centrală fiind nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.
Șeful Executivului, împreună cu partenerii de dialog social au stabilit efectele majorării salariului minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.300 de lei lunar, cât este acum în prezent, la 3.700 de lei lunar, începând cu 1 iulie 2024. Creșterea va fi de 12,12%, adică o majorare netă de 242 de lei. Deducerea fiscală de 200 de lei se va menţine până la finalull anului.
„Creşterea veniturilor şi protejarea puterii de cumpărare sunt linii de acţiune pe care le urmărim permanent la nivelul Guvernului. Aşa cum am stabilit împreună cu sindicatele şi patronatele încă de la sfârşitul anului trecut şi am reconfirmat astăzi, în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, vom majora la 3.700 salariul minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu 1 iulie.
Totodată, vom menţine până la sfârşitul anului facilitatea celor 200 de lei netaxabili la salariul minim, ceea ce, împreună cu eforturile de reducere a inflaţiei, protejăm puterea de cumpărare a angajaţilor cu venituri mici”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu. Au fost discutate şi teme ca asigurarea forţei de muncă, atragerea banilor puşi la dispoziţia României prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi decuplarea punctului de amendă de valoarea salariului minim pe economie.
Tags:
salariul minim
creștere
Marcel Ciolacu